vineri, 29 martie 2013

Favoritele lunii martie

   Bună fetelor!

   Nu-mi vine să cred că deja a trecut luna martie. Parcă ieri primeam mărţişoare şi flori şi speram să vină căldura cât mai repede. Astăzi, deşi mai sunt două zile din martie, e friguţ (totuşi nu aşa de rău ca zilele trecute, când am zis că vine iar Moş Crăciun) şi am impresia că nu mai vine primăvara niciodată.
   Oricum, luna martie a fost destul de plină de cadouri şi cumpărături şi de o promisiune: nu voi mai cumpăra geluri de duş (şi nici loţiuni de corp, deşi nu cred că am şanse) o bună perioadă! Să vedem cât voi reuşi să mă ţin de cuvânt.
   Să nu mai lungim vorba; vă prezint favoritele acestei luni:


   Şi acum să le luăm pe rând:

   Gelul de duş Chocolate Dream de la Herbagen l-am primit de la mama de Crăciun, dar nu l-am folosit mai deloc până acum câteva săptămâni când mi s-a terminat gelul de la Balea şi am început să cotrobăi prin dulap. Aşa am dat de el. La început nu mi-a plăcut pentru că nu face spumă şi trebuia să-mi pun gel în palmă de vreo 4 ori să-mi ajungă pe tot corpul. Dar acum am început să îl folosesc cu burete şi e muult mai bine. Aroma lui este delicioasă şi foarte relaxantă şi nu conţine parabeni şi coloranţi.
   Crema de zi ultra mată de la Yves Rocher v-am arătat-o aici şi mă bucur să vă anunţ că e ideală pentru tenul meu! Pielea rămâne mată cam 8 ore (de dimineaţa de la 7:30 până pe la 5 - 6 după amiaza, în funcţie de cât e de cald, cât transpir etc. Nu vă gândiţi că după 6 seara tenul meu străluceşte îngrozitor. Nicidecum! Deşi nu se mai simte atât de mat, cantitatea de sebum e destul mică. Oricum eu sunt super mulţumită de ea; nicio cremă nu mi s-a mai potrivit atât de bine.
   Crema de ochi Hydra Beyond de la Solutions, Avon o folosesc seara. Îmi place mult, e destul de grasă şi hidratează foarte bine zona ochilor, calmând în acelaşi timp pielea. Se absoarbe repede şi nu lasă în urmă un strat lipicios.
   Următorul produs este un Roll-on anti oboseală de la Yves Rocher. Îl folosesc dimineaţa şi nu pentru că mi-ar şterge cearcănele ca prin minune. Nici vorbă de aşa ceva. Capătul cu bile pentru masaj este într-adevăr util: relaxează zona ochilor, iar crema este uşoară şi se absoarbe repede. Repet, cearcănele nu dispar, dar cel puţin am o crema de ochi foarte bună.
   Mascara ScandalEyes Show Off de la Rimmel London v-am prezentat-o aici. Îmi place mult periuţa, pot face minuni cu ea pentru genele mele (conferă volum şi separare). În plus, a fost la un super-preţ.
   Din masca Peel-off de la Balea nu a mai rămas decât jumătate, pentru că cealaltă jumătate am folosit-o de curând. Nu mă aşteptam să fie ATÂT de BUNĂ! Este o super descoperire pentru mine! Îmi place că tenul rămâne perfect exfoliat după, celulele moarte sunt eliminate şi punctele negre dispar (iar cele mai adânci care nu dispar se estompează). Caut de foarte mult timp un produs care să mă ajute să scap de punctele negre şi nu mă aşteptam să fie chiar acesta. În plus, miroase plăcut, a piersici.
   Şerveţelele pentru bebeluşi Toujours de la Lidl le ţin mereu în geantă. Sunt bune la orice, le-am folosit chiar şi la demachiere sau retuşuri de machiaj. Îmi plac pentru că sunt delicate şi nu usucă pielea. Doar că nu le găsesc mereu şi mă supără lucrul ăsta.
   Şi ultimul produs, rujul Luxe de la Avon, este favoritul meu în materie de rujuri. Are o consistenţă cremoasă, este discret (nuanţa este Nude Slip) şi se potriveşte oricărei ocazii. Îl recomand cu căldură, deşi ţin să menţionez că nu excelează la capitolul rezistenţă. Însă acest lucru pe mine nu mă deranjează.

   Acestea au fost produsele mele favorite de luna aceasta. Aţi folosit ceva de aici?

Pupici!