V-aţi arătat încântate de rochiţa mea de banchet şi m-am bucurat tare mult. M-am gândit că v-ar face plăcere să vedeţi şi ţinuta completă, cu coafură, unghiuţe & co. Încep prin a vă spune că a fost o seară foarte reuşită, neaşteptat de reuşită. Am dansat şi ne-am simţit foarte bine. Mâncarea a fost bună, sala extrem de elegantă (decorată cu obiecte simple dar cu un efect deosebit) şi, chiar dacă multor colegi nu le-a păsat de acest lucru, eu m-am bucurat tare mult că şi domnii profesori s-au simţit bine. Destul cu poveştile, să începem cu pozele!
Dimineaţa am fost la coafor şi, deşi nu aveam nicio idee în cap, a ieşit ceva drăguţ. Mi-a ondulat tot părul, apoi mi l-a prins într-o parte. Mi-a plăcut mult ce a ieşit + că a arătat foarte bine toată seara!
Unghiuţele au fost nude. Aţi mai văzut această manichiură cu puţin sclipici: simplă, dar elegantă.
Înainte să intrăm, ne-a bătut bine vântul. Toate eram cu mâinile în păr, să ne protejăm coafurile. Ştiţi reclama aia cu "Vânt puternic, coafura rezistă"? S-a potrivit de minune...
Machiajul, după cum se vede, a fost neobişnuit de simplu. Mi s-a părut că niciun fard nu se potrivea aşa că, după ce m-am şters la ochi de câteva ori, am rămas doar la rimel. Fond de ten, pudră, rimel şi ruj. As simple as that!
Ca şi accesorii, am purtat: cercei cu pietre şi lănţic de argint de la iubitul meu, ceas argintiu, brăţară cu "perle" albe şi plic negru (care apare mai jos)
Şi o poză "top to toe". În garderobă lumina era gălbuie şi de aceea a ieşit poza aşa.
Spre seară am renunţat la pantofi cu toc şi am ales comozii şi clasicii balerini negri (mai toate am făcut asta). A fost o petrecere reuşită şi vom rămâne cu amintiri frumoase, ceea ce mă bucură nespus. Mult succes celor pentru care urmează o perioadă grea (sesiune sau bac) şi multă putere de muncă!
Sper că v-a plăcut ţinuta!
Pupici!
Ai fost foarte frumoasa!:*
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru terminarea liceului si mult succes in continuare!:)
Mulţumesc draga mea! Mereu eşti o scumpă! :*
ȘtergereFelicitari si mult succes de acum inainte:D
RăspundețiȘtergerehttp://mararizea.blogspot.ro/
Mulţumesc frumos! :*
ȘtergereImi place mult rochia. :)
RăspundețiȘtergereMulţumesc, mă bucur :*
Ștergereai aratat super! eu nu prea arunc cu complimente, dar imi place la nebunie cum ti-a venit: simpla, fresh, cu o nota distincta, asa cum ar trebui sa fie toate absolventele la banchet :).
RăspundețiȘtergerefelicitari!
Mulţumesc! Ce drăguţă eşti! :*
Ștergere