luni, 25 mai 2015

Cumpărate de curând (3)

   Hello, girls!

   Se apropie sfârşitul semestrului care este, ca de obicei, o perioadă foarte aglomerată. În ultimele zile, deşi am avut destul de mult de lucru, am avut parte de multă bucurie şi de veşti bune, aşa că sper că înţelegeţi de ce nu mi-a stat gândul la blog.
   Astăzi vreau să vă scriu totuşi despre cumpărăturile din ultima lună. Nu sunt foarte multe produse, dar sunt multe noutăţi (cel puţin pentru mine) şi abia aştept să le testez şi să vă povestesc pe îndelete despre ele!



      În primul rând, de mult timp m-am tot ţinut să îmi comand o cremă pentru ochi, dar am tot uitat. Ştiu că nu este deloc bine să neglijăm pielea din jurul ochilor, aşa că am cumpărat tratamentul duo pentru ochi de la Anew Clinical. Este potrivit pentru orice vârstă şi, aşa cum îi spune şi numele, este format din două părţi: gel pentru pleoapa superioară şi cremă pentru pleoapa inferioară. Promite să atenueze liniile fine din jurul ochilor şi să ofere un aspect fresh acelei zone. Până acum mă declar mulţumită de el, dar prefer să îl folosesc mai mult până să mă pronunţ.

   Ca să rămânem tot în zona "skin care", mi-am cumpărat şi crema hidratantă matifiantă din gama Gerovital Happiness. E primul meu produs din gama aceasta şi speram să mi se potrivească, dar după primele utilizări, pare că nu îmi poate menţine tenul mat, deşi este special concepută pentru tenul gras. Vă voi povesti întreaga mea experienţă cu ea într-un review.

 Pentru că am terminat cele două deodorante prezente în Project Pan, am avut nevoie de un altul, aşa că am renunţat puţin la Gerovital H3 şi am cumpărat Garnier Protection 5, varianta spray. Pot să vă spun că miroase bine şi se descurcă exemplar în a ţine umezeala şi mirosul la distanţă. Rămâne să vad cum se comportă cu hainele mele în timp.

   Pentru că în această campanie s-au lansat la Avon noile lacuri de unghii Magic Effects, mi-am comandat şi eu două: una din categoria Fringe iar alta din categoria Mineral Crush. Una dintre ele aţi putut să o vedeţi aici, iar pe cealaltă promit să v-o arăt într-o postare NOTD. Cert e că amândouă îmi plac, deşi o prefer mai mult pe cea Mineral Crush.

   Last, but not least, mi-am recumpărat rujul din gama Luxe, nuanţa Naked Truth. Pur şi simplu ador această nuanţă, este nude-ul perfect, iar rujul are o textură cremoasă care îmi place mult. Puteţi revedea nuanţa în postarea de aici.

   Şi acum, spuneţi-mi cu ce produs ar trebui să încep seria review-urilor?

Vă pup!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Feel free to give me feedback!