joi, 28 februarie 2013

Favoritele lunii februarie

   Bună fetelor! Aceasta este prima mea postare de tipul "Favoritele lunii" şi sper să vă placă!

   Luna februarie a fost destul de plină din punctul de vedere al cumpărăturilor de produse cosmetice. Am fotografiat acele produse care chiar mi-au plăcut şi pe care cu siguranţă le voi folosi mult timp de acum înainte.


   Primul din imagine (stânga sus) este şamponul Yves Rocher despre care am vorbit aici. Este clar cea mai bună descoperire a acestei luni.

   Următorul produs la rând este gelul exfoliant Planet Spa (review aici). Şi acesta a fost o surpriză plăcută!
   
   Gelul de duş Balea Magie Dulce este cu adevărat magic. Mirosul său dulce mă relaxează şi mă binedispune. Preţul a fost mai mult decât convenabil, deci voi reveni la el după ce îl termin.

   În colţul din stânga jos este un produs care n-a vrut nici cum să "stea" la poză. Este mini gelul hidratant de la Yves Rocher Hydra Vegetal. L-am primit cadou la comandă şi mi-a plăcut mult. Mi se potriveşte mai bine seara. Pe timp de zi, tenul meu se îngraşă şi capătă un luciu inestetic dacă îl folosesc.

   Rujul Avon Perfect Kiss este un alt produs care m-a uimit. Nuanţa (Lacy Mauve) mi se potriveşte foaaarte bine, o ador! În plus, culoarea rezistă destul de mult timp pe buze, fără să le usuce. 

   Rimelul Sexy Pulp de la Yves Rocher e mega-lăudat pe toate blogurile, şi merită! Pentru că oferă atâât de multe beneficii: volum, alungire, separare. Îmi place foarte mult!

   Ultimul produs, Gelul dezincrustant Pure System de la Yves Rocher se află printre favorite deoarece curăţă delicat tenul şi are o aromă plăcută. Nu ştiu dacă îl voi recumpăra pentru că nu mi se pare că face cu mult mai mult decât gelul pe care îl foloseam înainte de la Elmiplant. Mi l-am dorit pentru că promitea să mă scape de punctele negre, dar nu s-a ţinut de cuvânt. E un produs bun şi atât (pentru mine).

   Cam atât cu produsele lunii februarie. Aştept să văd ce surprize îmi rezervă luna primăverii pe care o aştept de muuult! 
   Aţi folosit produse din cele prezentate? Cum vi s-au părut?

Pupici!

miercuri, 27 februarie 2013

Review Şampon purificator pentru păr gras Yves Rocher

   Bună fetelor! Am comandat mai demult câteva produse de la Yves Rocher dar nu am apucat să scriu despre ele. Acum a venit momentul, iar primul la rând este şamponul purificator cu urzică.




    Flaconul de 300 ml a costat doar 10.90 lei, ceea ce reprezintă un preţ foarte mic, după părerea mea! Este primul punct forte (adică m-am gândit că şi dacă nu mi se potriveşte, cel puţin n-am dat o avere pe el).
   Eu am părul gras, o dată la 3 zile trebuie să îl spăl. Foloseam până de curând gama Aqua Light de la Pantene (tot pentru păr gras) şi şampon şi balsam. De când am început să folosesc şamponul de la Yves Rocher am renunţat şi la balsam. Efectele pozitive s-au văzut de la prima spălare: părul meu avea mai mult volum şi simţeam că nu e încărcat deloc! Referitor la "păstrarea" rezultatului, pot să spun că nu am observat mare diferenţă, să zicem că am mai salvat o zi, adică pot să mă spăl la o dată la 4 zile. Oricum m-am obişnuit; nu cred că există persoane prea multe care să spună că se spală pe cap doar o dată pe sămpămână.

   Referitor la miros, aroma este foarte plăcută, de urzică. Când îl folosesc, toată baia miroase a prospeţime. Chiar îţi dă impresia că e compus doar din plante (se laudă că este format în proporţie de 99% din ingrediente naturale).

   Per ansamblu, mie îmi place foarte mult acest şampon! Mi se potriveşte foarte bine. Îl recomand persoanelor cu păr gras, este excelent!

Mai jos este şi lista cu ingrediente:



Aţi mai folosit produse de păr de la Yves Rocher? Cum vi s-au părut?


Pupici!

Liebster Award

  



  Liebster Award, din câte am înţeles eu e un fel de "joculeţ" pentru bloggeri care ne ajută să ne cunoaştem mai bine.  
   Regulile le-am citit pe blogul Aurei:
  1. Numeste si multumeste persoanei/blogului care ti-a acordat premiul
  2. Scrie 11 lucruri despre tine.
  3. Raspunde la intrebarile adresate de cel care te-a nominalizat si formuleaza un set nou de 11 intrebari pentru cei pe care ii nominalizezi.
  4.  Nominalizeaza 9 bloggerite pe care le admiri si care au mai putin de 200 de followers si premiaza-le
  5. Anunta-le acest aspect pe pagina lor


    În primul rând îi mulţumesc Alinei pentru că m-a nominalizat! Îmi place ideea acestui tag, aşa că să începem!

   11 lucruri despre mine:
  1. Îmi iubesc iubitul, familia şi prietenii foarte mult! N-aş putea trăi fără să îi am lângă mine!
  2. Îmi place foarte mult să citesc; îmi plac cărţile şi, dacă intru într-o librărie, stau mult timp acolo!
  3. Mănânc mult, dar numai ce îmi place! Am noroc că nu mă îngraş!
  4. Beau foarte mult ceai; e relaxant şi m-am obişnuit cu el. Nu pot să-mi încep dimineaţa fără ceai! (By the way, am citit pe un ambalaj de ceai de la Naturavit următorul citat: "Dacă îţi este frig, ceaiul te va încălzi; dacă eşti prea toropit, te va răcori. Dacă eşti trist, te va înveseli; dacă eşti prea agitat, te va calma.")
  5. Îmi place să conduc şi mi-am dorit enorm permisul. Când l-am obţinut am fost în transă toată ziua :))
  6. Îmi place maşinuţa mea (Peugeot 206), dar marele vis rămâne Volkswagen Golf (6) <3
  7. Vreau să devin programator; intenţionez să intru la Facultatea de Matematică şi Informatică din Braşov.
  8. Îmi plac pisicile. Ştiu că sunt viclene şi te lasă la greu şi bla bla dar pur şi simplu îmi plac! Cu toate acestea, nu am una.
  9. Îmi place să merg la cumpărături. Ador hainele, accesoriile, pantofii. Tot ce ţine de modă şi frumuseţe mă atrage fantastic!
  10. Îmi place să mă plimb, în special la soare; îmi place marea, plaja, libertatea pe care ţi-o oferă rochia de plajă şi o pereche de şlapi!
  11. Ador să călătoresc!

   Şi acum întrebările Alinei:

1. Numeste un loc in care ai vrea sa ajungi la un moment dat :-D.

   Aş vrea să ajung la Viena. Am mai fost, dar vreau să merg cu iubitul de data aceasta.

2. O persoana sau un lucru de care nu te-ai putea lipsi.

   Le-am enunţat deja la numărul 1 din descrierea mea.

3. Ceva ce-ti place la tine( fizic sau moral).  

   Îmi place corpul meu, în general (există desigur câteva aspecte care puteau fi mai bune, dar eu sunt mulţumită)

4.Un obicei aparte pe care-l ai.

   După ce încui uşa, mereu apăs clanţa să verific. Cred că sunt puţin paranoică.

5.Ce calitate apreciezi cel mai mult la o persoana?

   Sinceritatea!

6.Daca ar fi sa poti schimba ceva la tine, ce ai schimba? 

   M-aş face mai puţin emotivă. Când am un examen sau ceva important de făcut, am emoţii la stomac cu câteva zile înainte.

7.Ce film ti-a placut si ti-a ramas in minte?

   A walk to remember. La niciun altul n-am mai plâns atât.

8.Ce motto te reprezinta?

   "Dragostea adevărată rămâne neschimbată, fie că îi dai totul, ori nimic"  

9. Felul de mancare care iti place cel mai mult.  

    Chifteluţe cu spaghete şi sos marinat.

10. Un talent secret pe care-l ai :-D.

   Nu am talente. Sau nu mi le-am descoperit încă.

11. Ce realizare de pana acum te face fericita? :-d.

   Permisul de coducere, clar! Şi şcoala, am muncit mult, fir-ar să fie! 

 Întrebările mele pentru fetele nominalizate:
  1. Eşti o persoană optimistă?
  2. Care este produsul cosmetic de care te-ai putea lipsi?
  3. Dacă ar fi să primeşti un voucher de cumpărături la un magazin de haine, ce ai alege?
  4. Care este momentul tău preferat al zilei?
  5. Unde îţi place să mergi/ să stai când ai o zi mai proastă?
  6. Ţi-ai face un tatuaj? Dacă, da, care ar fi acela?
  7. Cât timp pe zi faci mişcare? 
  8. Ai schimba ceva la modul tău de viaţa?
  9. Te consideri o persoană norocoasă?
  10. Ce îţi place să faci în timpul liber?
  11. Care este felul de mâncare care îţi place cel mai mult?

   Şi acum blogurile pe care le nominalizez. Nu sunt 9 la număr, pentru că nu cunosc atâtea. Sper ca fetele să fie încântate şi să participe. Le pup pe această cale(:*):

duminică, 24 februarie 2013

NOTD: Beautiful blue

   Ştiind că îmi doresc o ojă albastră, mama s-a gândit să îmi cumpere una de la un magazin micuţ. Se numeşte Gabrini, am crezut iniţial că e ceva "no-name" de care n-a auzit nimeni, dar scriind pe google am găsit şi un site al lor: http://www.gabrini.com/en/.

   
   Lăsând acest amănunt la o parte, oja mi-a plăcut mult! Are un luciu deosebit, se usucă foarte repede şi acoperă bine (totuşi nu este suficient un singur strat).





   Sticluţa de 13 ml a costat doar 4 lei. Ce părere aveţi de culoare? Folosiţi ojă de la firme din acestea mai puţin cunoscute?

Pupici!

sâmbătă, 23 februarie 2013

Review Gel exfoliant cu floare de lotus Planet Spa

   Acum câteva zile am primit coletul de la Avon în care aveam gelul exfoliant de la Planet Spa. Am mai folosit produse din gama Thailand lotus flower şi cunoşteam mirosul. Trebuie să spun că Loţiunea uşoară de corp din această gamă nu am găsit-o atât de uimitoare, deşi are o consistenţă uşoară şi un parfum deosebit.

   Ţin să spun de la început că gelul exfoliant m-a uimit! Aroma este foarte plăcută, iar textura este extrem de uşoară, aproape ca o spumă care conţine particule exfoliante. Particulele sunt suficient de abrazive încât să elimine celulele moarte de la suprafaţa pielii fără să o irite. Senzaţia pe care o conferă acest gel este extrem de plăcută, datorită texturii, iar mirosul este îmbietor şi relaxant.


   Recomand acest gel cu încredere şi cu siguranţă îl voi recumpăra.

   Aţi folosit produse de la Planet Spa? Ce părere aveţi de ele?

Pupici!

luni, 18 februarie 2013

Shopping la DM

   Deşi există 3 magazine DM în Braşov, foarte rar intru în ele. Nu am fost niciodată curioasă să analizez produsele, preţurile lor etc. Acum câteva zile, o postare de pe blogul lui Meg (From Meg With Love ) m-a făcut curioasă să intru şi să studiez puţin produsele din acest magazin.
   Aşa că astăzi am mers frumuşel la cel mai apropiat DM să cumpăr un gel de duş pentru cineva. Evident nu m-am putut limita la atât şi mi-am cumpărat şi eu ceva. Produsele sunt următoarele:





   Nu sunt foarte multe produse (buget limitat); au fost multe altele care mi-au făcut cu ochiul, dar am rezistat tentaţiei, cu promisiunea solemnă că mă voi întoarce după ele!

   Şi acum despre produsele din imagine:

  Primul este un gel de dus Balea Young Magie Dulce care miroase divin (a prăjituri cu fructe). Ştiu că unele persoane nu agreează mirosuri aşa dulci, dar eu le ador, aşa că nici n-am stat pe gânduri, ţinând cont şi de preţ (5,5 lei flacon de 250 ml). Sper să nu mă dezamăgească.

   Numărul doi este un balsam de buze Balea  Juicy Orange. Ceea ce este uimitor la acest produs (lucru pe care l-am descoperit abia acasă) este faptul că recipientul este plin! Cele mai multe produse în astfel de ambalaje pe care le-am folosit (balsam de buze, fard, cremă) nu sunt umplute până sus. Acesta, în schimb, este! Pe lângă asta, mirosul este puternic în cutiuţă, dar se mai estompează când balsamul ajunge pe buze. L-am folosit astăzi. Pot spune despre el că formează o peliculă protectoare la nivelul buzelor, care îmi place. Nu ştiu ce să spun la capitolul hidratare încă, dar nu îmi pare rău că l-am cumpărat! Preţ 5,6 lei - 10g.





   Ultimul este gelul de duş cumpărat pentru cineva, Balea Queen of the night. Şi acesta miroase foarte bine şi se observă în el particule, probabil puţin abrazive. Pare o alegere foarte bună, pe viitor îl voi cumpăra şi pentru mine. Preţ: 6 lei - 250 ml.

   Ceea ce mi-a mai atras atenţia au fost loţiuni de corp de la Balea Young şi un Unt de corp din gama I love... Mi-am promis că le voi avea cât de curând!

   Voi ce aţi mai cumparat de la DM şi v-a plăcut? 
Pupici!


duminică, 3 februarie 2013

Lovely nails with Yves Rocher

   Am primit de curând două produse pentru unghii de la Yves Rocher, pe care am ajuns sa le ador!

   Primul dintre ele este Lacul de unghii "Luminozitate şi Netezire" care este o bază perfectă pentru o manichiură impecabilă. Poate fi folosită şi ca atare, oferă unghiilor un alb natural şi un aspect uniform (mă refer la netezire).


   Al doilea produs este Oja pentru strălucire, un top coat. Cel mai interesant aspect este faptul că are o pensulă dublă, ceea ce face ca o singură aplicare să acopere toată unghia. Oferă strălucire acelor lacuri de unghii care sunt deficitare la acest capitol şi  prelungeşte rezitenţa acestora.


   Sunt foarte mulţumită de ele, am căutat să aflu cât costă, să ştiu pe viitor.

  • Lac de unghii "Luminozitate şi Netezire" , 10 ml - preţ 39 lei (acum este la oferta pe site cu 29 lei)
  • Ojă Strălucire, 5,5 ml - preţ 25 lei (de asemenea la ofertă cu 19 lei)

   Aţi mai folosit produse pentru unghii de la Yves Rocher? Cum vi s-au părut?

Pupici!

vineri, 1 februarie 2013

Catalog Yves Rocher

   Zilele trecute am cumpărat revista FEMEIA şi am găsit înăuntru un mic catalog Yves Rocher plin cu oferte atractive. L-am scanat, îl puteţi găsi la linkul următor în format .pdf: http://www.fileshare.ro/e29233785

   Cât despre produse, eu am comandat în valoare de vreo 80 lei (peste 70 de lei primiţi coletul fără taxe de transport) despre care am auzit că sunt foarte bune, şi anume:

  • Gelul dezincrustant pentru curăţarea tenului Pure System cu 19,90 lei. Se laudă că elimină excesul de sebum, dezincrustează porii, îmdepărtează punctele negre şi previne apariţia imperfecţiunilor. Eu am o mare problemă cu punctele negre aşa că tare m-aş bucura să se ţină de cuvânt!
  • Şamponul purificator 300 ml cu 10,90 lei. Am mai folosit un şampon de la Yves Rocher, pentru strălucire. Îmi plăcea mult textura şi mirosul, dar pe perioadă lungă s-a dovedit că nu era chiar ce aveam nevoie, eu având părul mai gras. Aşa că l-am ales acum pe acesta, cu urzică şi sper să mi se potrivească.
  • Demachiantul expres pentru ochi sensibili cu albăstrele cu 18 lei. Toată lumea îl laudă pe diferite bloguri, şi m-am gândit să îi dau o şansă. Eu folosesc momentan Garnier Essentials pentru ochi, care se laudă ca elimină chiar şi machiajul rezistent la apă, dar mie nu mi se pare că se descurcă nici măcar cu cel normal. Aveam nevoie de altceva.
  • Trusa parfum Moment de Bonheur cu 30,90 lei a dorit-o o prietenă. E o alegere foarte bună, mie îmi place foarte mult acest parfum (pe lângă multe altele de la Yves Rocher)
   Abia aştept să primesc coletul, cu Rimelul Sexy Pulp  cadou, cu setul de gentuţe şi cu cadoul surpriză. Nu am mai comandat niciodată de la Yves Rocher, mereu am apelat la prietene care mai dăduseră comenzi. Sper să mi se potrivească produsele. Voi scrie despre ele imediat ce le voi testa!

Pupici!

Câştigătoarea Giveaway-ului.


   Lista concurentelor este următoarea:
  1. Ada
  2. Eva H
  3. Papp Erzsebet 
  4. Dana
  5. Bella
  6. Ingerash Dulce
  7. Beculet
Şi random.org a ales...

   Câştigătoarea este Ingerash Dulce! Felicitări!


Aştept de la tine un mail la adresa: eu.bia94@gmail.com cu Numele şi adresa completă pentru a-ţi trimite coletul!