Săptămâna trecută nu a fost chiar cea mai reuşită din sesiunea asta şi n-am reuşit să fiu prea veselă. Marţi, în timp ce aşteptam rezultatele la examenul destul de nasol pe care l-am dat, spuneam că trebuie să îmi fac unghiile imediat ce ajung acasă, drept moment de relaxare, iar un coleg m-a auzit şi mi-a spus că dacă după rezultate voi fi veselă, să le fac roz, altfel, să le fac negre.
Ei bine, nu am fost fericită după rezultate, dar ghiciţi ce? Tot roz le-am făcut. Şi mi-am dat seama că nu trebuie sa port roz când sunt fericită, ci ca să fiu fericită. Rozul este o culoare atât de vie şi care îmi place atât de mult, încât atunci când o port îmi dă automat o stare de bine.







