Se afișează postările cu eticheta Giordani Gold. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Giordani Gold. Afișați toate postările

vineri, 10 ianuarie 2014

Last year's highlights

   Hello girls!

   Sfârşitul unui an reprezintă momentul bilanţurilor, de toate felurile. Ne gândim ce am realizat în carieră, cum am crescut în cadrul familiei, cum ne-am comportat în viaţa de zi cu zi, ce acţiuni au predominat în anul trecut, ce produse am folosit, ce beneficii am obţinut de pe urma lor...

   Deşi m-am gândit la aceste lucruri, n-am apucat să postez preferatele lui 2013 decât azi. Dar mai bine mai târziu decât niciodată, nu-i aşa? Haideţi să vedem împreună ce produse cosmetice m-au cucerit în anul ce s-a încheiat...

miercuri, 8 ianuarie 2014

Favoritele lunii decembrie

   Hello girls!

   Am întârziat puţin cu postarea aceasta, dar în primele zile ale anului nu am avut inspiraţia necesară să scriu. În plus, nici măcar nu făcusem bilanţul, nu am pus "pe listă" produsele cele mai folosite în luna cadourilor. 
   Dar acum, am revenit cu forţe proaspete, iar în zilele ce urmează, veţi putea citi şi despre cele mai bune produse din anul ce s-a încheiat, pe care le voi recumpăra şi în 2014.
   Până atunci, să vedem produsele mele de top din decembrie...