miercuri, 13 august 2014

Cea mai recentă pasiune: Elmiplant

   Bună fetelor!

   Stăteam în pat într-o seară caldă de vară şi când să apuc telecomanda, am dat de un pachet de şerveţele demachiante. În acel moment scurt am avut o revelaţie: în ultimele luni, dulapul meu de cosmetice a găzduit din ce în ce mai multe produse Elmiplant. Nu ştiu exact când am căpătat încredere deplină în acest brand, dar cert este că am destul de multe produse la momentul actual şi am avut în trecut alte câteva. 
   Prin urmare, m-am gândit să acord acestui brand o postare separată şi să vă prezint şi vouă produsele care m-au cucerit de la ei.




   Nu mai ştiu exact ordinea în care au intrat aceste produse în dulapul meu de cosmetice, dar voi începe cu CC Cream-ul şi şerveţelele demachiante, pentru că le-am achiziţionat la set.
   CC Cream-ul m-a cucerit de la prima aplicare şi nu am încetat să îl folosesc de atunci. Nuanţa "Deschis" mi se potriveşte perfect, iar textura uşoară îmi place la nebunie! Nu încarcă tenul, îl uniformizează şi oferă acoperire medie. Ca şi rezistenţă, se comportă destul de bine pe tenul meu mixt, mai ales dacă îl fixez cu pudră. Am scris chiar şi un review, deci puteţi afla mai multe aici.
   Acum să vorbim despre şerveţelele demachiante Skin Moisture. Vă spun de la început că nu sunt un fan al lor în general (fie că e vorba de Elmiplant sau alt brand). Pur şi simplu aş alege oricând demachierea cu cleanser în defavoarea comodităţii şerveţelelor. Totuşi, nu îmi sunt chiar inutile; le păstrez în rucsacul cu care merg la sală, pentru că mi se întâmplă uneori să plec grăbită de acasă şi să uit să îmi îndepărtez machiajul. Aşa că, în astfel de situaţii, ele se potrivesc perfect. Curăţă delicat tenul şi nu îl usucă, deci le consider destul de bune!

   Să trecem mai departe la Gelul de duş Care Moments cu bumbac şi miere. Am achiziţionat două flacoane din Carrefour când au avut reducere şi bine am făcut! M-am îndrăgostit de acest gel de duş cremos. Este ca o mângâiere, curăţă delicat pielea şi o lasă moale şi frumos parfumată. Mi se potriveşte perfect şi cu siguranţă îl voi recumpăra!

   Tot din categoria Gel de duş face parte şi recipientul mini din gama Senses Touch. Pe acesta l-am primit în revista Cosmo de iunie, în varianta mango&acai berry. Miroase absolut divin! Nu l-am folosit încă, îl păstrez pentru călătorii, din cauza gramajului de 50 ml - perfect în acest sens! Totuşi, am citit review-uri pozitive, deci cred că nu mă va dezamăgi.

   Trecem acum la capitolul soare: vara aceasta am ales pentru protecţie solară loţiunea Tan&Protect cu SPF 30. Eu am pielea foarte deschisă, de aceea e destul de greu să obţin un bronz frumos fără să mă ard în prealabil. Aşa că trebuie neapărat să încep cu protecţie ridicată. Această loţiune m-a protejat de arsuri şi alte probleme cauzate de soare şi m-a ajutat să obţin treptat un bronz frumos, de care sunt mândră. O recomand cu căldură din acest punct de vedere (în plus, are şi o aromă deosebită)!

   După o zi de stat la plajă urmează hidratarea pielii bronzate. Am ales Loţiunea după plajă cu Aloe Vera, care calmează pielea, o hidratează şi promite să menţină bronzul cât mai mult timp. În ceea ce priveşte hidratarea, vă spun sigur că se ţine de cuvânt! În plus, are o aromă fresh, foarte plăcută. Cât despre menţinerea bronzului, promit să vă ţin la curent!

   Ultimul produs Elmiplant achiziţionat este Crema hidratantă anti-imperfecţiuni Skin Control. Am avut o perioadă în care pur şi simplu mi-au apărut mai multe coşuri, în special pe bărbie. Am prostul obicei de a mă sprijini cu mâna în bărbie atunci când stau la masă, de exemplu, şi evident că transmit tot felul de bacterii, care se transformă în "monstruleţi". Aşa că, având încredere în brand, am căutat şi o cremă care să mă ajute, iar aceasta a părut alegerea ideală! Adevărul este că îmi place foarte mult: hidratează bine pielea şi o matifiază (lucru esenţial pentru tenul meu mixt). Am observat o oarecare îmbunătăţire în ceea ce priveşte coşurile: deşi mai apare câte unul, trece repede şi nu lasă urme. În plus, preţul este mai mult decât prietenos: ~12 lei.

   Alte produse folosite

   De-a lungul timpului am mai folosit şi alte produse, pe care nu le mai am acum, dar pe care le-aş cumpăra din nou la un moment dat.
     
   Vara trecută am folosit Uleiul-spray protector SPF 15 şi mi-a plăcut foarte mult! Am apelat la el când pielea mea se obişnuise deja cu soarele şi prinsese o nuanţă puţin mai închisă. Astfel, am obţinut un bronz frumos, iar nivelul de protecţie a fost ideal: nici prea scăzut, nici prea ridicat. În plus, uleiul de macadamia din compoziţie îi conferă o aromă foarte plăcută.

   Anul trecut am folosit câteva luni Gelul exfoliant zilnic Skin Control. Mi-a plăcut foarte mult, este potrivit pentru tenul mixt/gras cu imperfecţiuni. Ajută la diminuarea punctelor negre şi curăţă tenul în profunzime. N-am avut nimic să îi reproşez, dar mie îmi place să încerc cât mai multe produse de curăţare a tenului, aşa că am trecut la altceva, dar voi reveni, la un moment dat, la acesta. 

   
   De curând am folosit Gelul de curăţare Skin Moisture. Am rugat-o pe mama să-mi cumpere gelul exfoliant de mai sus, dar nu l-a găsit şi l-a luat pe acesta. Este la fel de bun, doar că nu conţine particule abrazive, deci oferă o curăţare mai blândă. 

   După cum vedeţi, lista produselor Elmiplant folosite de mine este destul de lungă. Îmi place foarte mult acest brand şi până acum niciun produs încercat nu m-a dezamăgit. Trebuie să recunosc că un punct forte al lor îl reprezintă şi raportul calitate-preţ excelent!
   Voi ce părere aveţi de Elmiplant? Folosiţi produse de la ei? 

Pupici!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Feel free to give me feedback!