miercuri, 7 august 2013

Kit-ul de vacanţă

   Hello ladies!

   V-am promis de ceva vreme că vă arăt produsele pe care le consider indispensabile în vacanţă. Ideea am preluat-o de la Kitty, puteţi citi postarea ei aici. Bineînţeles că nu m-am apucat să pozez chiar TOATE cosmeticele pe care le iau cu mine în vacanţă, ci doar cele mai importante (evitând astfel şamponul, gelul de duş, cleanser-ul şi altele). Acestea sunt cele pe care le consider absolut necesare pentru un sejur la mare:


   Şi acum să le luăm pe rând şi să vorbim puţin despre fiecare! :)


   Consider că tenul este cea mai sensibilă parte a corpului la plajă şi ar trebui să primească cea mai mare atenţie când vine vorba de expunerea la soare. Aşa că am ales crema de faţă cu SPF 30 de la Avene pentru că oferă protecţia de care am nevoie şi nu încarcă tenul. Apa termală în ambalaj mini este tot de la Avene şi o voi folosi pentru a mă răcori şi a-mi împrospăta tenul. Este foarte bună şi pentru arsurile solare, dar sper să nu fie cazul.

   
   Pentru protecţia corpului, ador produsele Elmiplant! Am dat de acest spray de curând şi îmi place tare mult. Conţine ulei de macadamia şi protejează cu SPF 15 şi mă ajută să mă bronzez treptat şi frumos. Deoarece pielea mea este foarte deschisă şi nu am stat la soare prea des anul acesta, voi începe cu un Spray SPF 30 de la Nivea pe care nu l-am mai pozat, continuând apoi cu acest produs Elmiplant.
   Loţiunea aftersun Protectyl Vegetal de la Yves Rocher este produsul ideal pentru menţinerea bronzului. Calmează pielea şi fixează bronzul pentru o perioadă îndelungată. L-am folosit de câteva ori după ce am stat la soare şi mi-a plăcut mult. Singurul inconvenient este parfumul său cam neplăcut pentru mine, dar prefer să îl trec cu vederea.


   În ceea ce priveşte parfumurile, voi lua cu mine doar două: unul fresh şi unul puţin mai dulce. Despre Outspoken Fresh v-am mai vorbit şi ştiţi că îl consider potrivit pentru vară. Pure Poison de la Dior este mai dulceag, mai potrivit pentru o plimbare de seară. E plăcut şi e de suflet!


   Şi acum, despre unghiuţe. Am ales să iau cu mine doar două oje: un roz neon pe care vi l-am prezentat aici şi nuanţa Let's get lost de la Essence. Sunt vesele şi cred că se vor potrivi perfect hăinuţelor colorate pe care le voi purta. Balsamul de buze de la Gerovital Plant protejează cu SPF 15 şi va fi foarte potrivit. Mereu tind să omit buzele, deşi sunt şi ele o parte importantă a feţei ce nu trebuie neglijată.

    Acestea sunt produsele pe care le consider cele mai importante. Abia aştept sejurul la mare! 
   Voi ce alegeţi pentru trusa voastră de vacanţă? Sunt curioasă să vă citesc răspunsurile!

Pupici!

4 comentarii:

  1. Ooo pai tu stai destul de bine :) Eu numai oje cred ca o sa am vreo 5-6 :)) Anul trecut la 2 zile imi schimbam culoarea,desi nu am crezut ca o sa fac lucrul asta si la mare :)) In rest am 3 lotiuni Nivea,incep cu factor 30 si cobor apoi pana la 15.Insa ma tenteaza si un spray Elmiplant,pentru ca am inteles ca accelereaza bronzarea :D Apoi urmeaza protectie pentru par(inca nu stiu care va fi pentru ca a luat mami din Austria si abia sapt viitoare ajunge acasa),lotiunea si gelul de dus de la Balea(nu m-am hotarat care aroma),iar parfum cred ca Lacoste alb sau roz si am unul sport de la Jil Sander care e mai fresh si imi place sa il port vara.Si pe langa astea o sa se mai adune destule :))) Prefer sa le am acolo si sa nu le folosesc decat sa imi para rau.te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Şi eu am cărat multe chestii anul trecut pe care nu le-am folosit. Aşa că anul acesta, în ultimele săptămâni, m-am gândit atent ce produse sunt indispensabile pentru 7 zile la mare... şi acesta a fost rezultatul. N-am mai scris despre gel de duş, şampon, cleanser, produse de machiaj, pentru că acestea nici nu intră în discuţie, se află CLAR în bagaj.

      Îţi doresc un sejur frumos, oricând vei merge! :*

      Ștergere

Feel free to give me feedback!