joi, 3 aprilie 2014

Manichiură şi poveşti

   Hello girls!

   Ştiu că v-am promis postarea cu favoritele lunii, dar va trebui să o amânăm puţin, pentru că va fi ceva mai diferită ce cele de până acum. Veţi vedea în curând despre ce este vorba.
   Până una-alta, azi am avut parte de o zi frumoasă, soarele a strălucit şi ne-a încalzit cu razele lui încă de dimineaţă, iar eu am profitat de căldura lui în drum spre sală. În timpul plimbării mele liniştite mi-au venit câteva idei pentru blog, pentru o manichiură şi pentru câteva ţinute şi am constatat că plimbarea în aer liber sub soarele vesel de primăvară îmi face foarte bine când sunt în pană de idei.

   Cum am ajuns înapoi acasă, am şi pus în practică una din idei: manichiura. V-am arătat oja Essence în nuanţa Naughty&Pink! în postarea anterioară. Din păcate, ţin să vă anunţ că după două zile începe să sară de pe unghii şi să arate cam inestetic. De aceea, am şters-o şi am aplicat-o din nou azi, adăugând ceva în plus: oja Confetti de la Gabrini.

   Dar haideţi să luăm totul pas cu pas! Am început cu baza întăritoare de la Essence:


   Apoi primul strat din lacul de unghii colorat Essence (se poate observa că se vede unghia pe dedesubt, deci un singur strat nu este de ajuns):


   ...Al doilea strat:


   Şi rezultatul final:



Şi acesta este glitter-ul care a definitivat manichiura!

   Iniţial am stat pe gânduri puţin, dacă îmi place sau nu ce a ieşit. Mereu mi-a plăcut combinaţia de roz cu albastru, dar parcă mi s-a părut prea mult sclipici. Acum, după câteva ore, m-am obişnuit cu unghiile mele şi chiar îmi plac, sunt vesele şi pline de viaţă!
   Rămâneţi pe aproape pentru favoritele lunii martie, va fi o postare interesantă. Şi aştept să îmi spuneţi ce părere aveţi de manichiura mea :)

Pupici!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Feel free to give me feedback!