duminică, 16 martie 2014

Pics of the week [52]

   Hello girls!

   Încep prin a-mi cere scuze pentru absenţa de pe blog. Am avut o săptămână destul de plină, deci nu am prea avut timp, dar nici inspiraţie, ca să fiu sinceră. Dar îmi voi reveni, aşa că săptămâna ce urmează veţi avea parte de noi postări.
   Până una alta, mă bucur că vremea este din ce în ce mai frumoasă; deşi mai sunt zile (cum e cea de azi) în care bate vântul, în mare parte vremea se menţine călduţă.
   Postarea de azi e plină (din nou) cu dulciuri. Pur şi simplu nu mă pot ţine departe de bunătăţi şi chiar mă oftic. Sper să reuşesc să mă disciplinez cumva. Dar eu zic să lăsam poveştile şi să trecem la poze, nu?

 Marţi am făcut din nou clătite pufoase. Totuşi, am mâncat doar două, restul le-am împărţit cu cei dragi. 

Tot marţi am cumpărat şi aceste "cupcakes", de la Happy Cake. Sunt pur şi simplu delicioase, dacă ajungeţi prin Braşov, trebuie să le gustaţi (le găsiţi şi la Jurnal Cafe)

Miercuri e zi cu multe cursuri, deci am nevoie de energie. Mereu aleg Latte Macchiato!

Joi am fost la liceu să îmi iau un atestat, care nu fusese gata când am absolvit. M-am bucurat să văd că m-au adăugat pe panoul şefilor de promoţie.

Vineri dimineaţa ne-am trezit devreme pentru sport, dar aveam orarul greşit, aşa că n-am făcut mişcare. Prin urmare, aveam nevoie de altceva să ne energizeze: o cafea :D

Sâmbătă, prietenul meu mi-a făcut o surpriză şi mi-a cumpărat căpşuni. Contrar aşteptărilor, au avut un gust foarte bun! <3

Şi astăzi am fost la Decathlon şi mi-am cumpărat bidon de apă pentru sală şi saltea pentru exerciţii, pentru acasă. Urmăresc cu interes canalul de Youtube blogilates şi fac multe exerciţii de acolo. It's fun and it really works!

   Dat fiind faptul că am început sa trec la hăinuţe mai colorate şi mai subţiri, aş vrea să mai postez ţinute şi aici, să vi le arăt şi să vă daţi cu părerea. Ador să mă plimb sub razele călduţe ale soarelui! Şi nu pot să spun cât aştept să trecem la ora de vară! Cineva îmi spunea odată "Suntem dependenţi de lumină şi căldură" şi îi dau mare dreptate. Eu, cel puţin, exact aşa mă simt! Voi ce credeţi?
   Cum a fost săptămâna voastră? Aţi avut parte de soare?

Pupici!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Feel free to give me feedback!