duminică, 2 februarie 2014

Pics of the week [46]

   Hello girls!

   În dimineaţa aceasta m-am trezit cu o mare dorinţă să lenevesc haha. Ultimele zile am stat mult în casă şi am învăţat, iar acum mă relaxez pentru că următorul examen e abia vineri. Normal că acum mi se pare că mai am o groază de timp, deşi nu e chiar aşa, dar am zis că merit şi eu un week-end de linişte.
   Vă vine să credeţi că deja a trecut luna ianuarie? Mie una, nu! Parcă ieri discutam despre petrecerea de Revelion, despre rezoluţii pentru 2014 şi altele şi azi e 2 februarie. Afară totul e încă alb şi eu mă tot gândesc la o zi pe pârtie, sper să apuc să fac şi asta :) Voi cum mai sunteţi?

Luni mi-am făcut unghiile cu nuanţa mea favorită, Naked Truth. Oare o să mă plictisesc vreodată de unghii nude?

Luni, după un examen, trebuia să mă apuc să învăţ pentru următorul, dar nu aveam niciun chef. 

O cafeluţă într-o atmosferă plăcută, cu soare bătând în geam.

De bine ce ziceam că nu mai merg la Mc. Dar ne era foame şi, dintr-o dată, jucăria de la Happy Meal a devenit foarte atrăgătoare :))

Baby's birthday on friday! <3

    Deşi îmi place zăpada şi peisajul alb de afară, parcă totuşi n-ar strica să vină primăvara mai repede. Acum că au trecut toate evenimentele importante din iarnă (sărbătorile + zilele noastre), nu îmi mai doresc decât acea ieşire cu sănuiţa, apoi poate să vină primăvara!
   Voi ce părere aveţi? Vă place iarna sau deja sunteţi cu gândul la temperaturi mai blânde şi hăinuţe mai subţiri? 

   Nu uitaţi că în seara aceasta aflăm câştigătoarea Giveaway-ului!

Pupici!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Feel free to give me feedback!