vineri, 18 septembrie 2015

Avon Care - cremă de mâini cu lăptişor de matcă

Hello, girls!

   Ţin să vă spun de la început că aceasta este o postare spontană. Stau în bucătărie, la masă, mă documentez pentru un proiect şi îmi simt mâinile uscate. Dau fuga dincolo şi îmi aduc un aliat de încredere: crema de mâini cu lăptişor de matcă de la Avon. O folosesc de ceva timp şi constat că nu v-am scris despre ea pe blog, aşa că iată-mă scriind articolul neaşteptat. Sper să vă fie de folos :)

sâmbătă, 5 septembrie 2015

Life lately (3)

Hello, girls!

   Am lipsit foarte mult de pe blog, datorită faptului că am fost prinsă cu altceva. Mi-a lipsit să scriu articole, să interacţionez cu voi, dar am încercat să rămân activă pe partea de citit, dacă pe partea de scris nu s-a putut. Treaba asta cu absenţa de pe blog nu a apărut numai datorită faptului că nu am avut timp, dar atunci când sunt concentrată pe altceva mi-e greu să găsesc inspiraţia necesară pentru a posta. 
   Totuşi, acum sunt aici şi vreau să mă întorc la obiceiul meu de a scrie. Şi, aşa cum se întâmplă după o pauză mai lungă, este nevoie să ajungem "la zi", iar acest lucru propun să îl facem cu o postare plină de poze a.k.a. Life Lately :)

luni, 27 iulie 2015

Days at the beach

Dear girls,

   Mai am exact o săptămână până la mult aşteptatul concediu la mare şi m-am pregătit temeinic cu toate produsele de care avem nevoie pentru o zi reuşită la plajă. Prin urmare, m-am gândit că ar fi frumos să vorbim despre aceste produse dimineaţa, la o cafea.

luni, 20 iulie 2015

Life lately

   Hello, girls!

   A trecut atât de mult timp... Este cea mai lungă pauză pe care am luat-o pe blog şi credeţi-mă că mi-a lipsit scrisul în tot acest timp. Totuşi, nu reuşeam să mă concentrez şi pe examene şi pe articolele pentru voi, aşa că am decis să fac lucrurile bine şi să revin aici doar după sesiune.
   De la ultimul articol s-au întâmplat multe, deci m-am gândit că cea mai bună variantă să revenim "la zi" este printr-o postare "Life lately" plină cu poze, iar în zilele următoare să continuăm cu produsele pe care le-am testat în ultima vreme.

miercuri, 27 mai 2015

Travel with me: Alba Iulia

   Hello, girls!

   Pentru că în data de 1 mai am stat acasă, ne-am hotarât să plecăm la plimbare a doua zi. Dar nu aveam nicio idee unde am putea merge. În Cluj, Sibiu şi Sighişoara am fost de multe ori şi nu mai intrau în discuţie, aşa că singurul lucru care ne-a rămas de făcut a fost să ne uităm efectiv pe hartă şi să alegem un loc. După câteva minute am găsit destinaţia salvatoare: Alba Iulia!
   Mereu am avut impresia că este un oraş foarte departe de Braşov şi, cumva, îl scoteam mereu din schemă. Dar uitându-ne pe Google, am observat că sunt 220 km, ceea ce nu e chiar enorm, aşa că a rămas stabilit: a doua zi la 8 plecăm la Alba Iulia.

luni, 25 mai 2015

Cumpărate de curând (3)

   Hello, girls!

   Se apropie sfârşitul semestrului care este, ca de obicei, o perioadă foarte aglomerată. În ultimele zile, deşi am avut destul de mult de lucru, am avut parte de multă bucurie şi de veşti bune, aşa că sper că înţelegeţi de ce nu mi-a stat gândul la blog.
   Astăzi vreau să vă scriu totuşi despre cumpărăturile din ultima lună. Nu sunt foarte multe produse, dar sunt multe noutăţi (cel puţin pentru mine) şi abia aştept să le testez şi să vă povestesc pe îndelete despre ele!

miercuri, 13 mai 2015

Finished them?

   Hello, girls!

   Acum o lună şi jumătate, vă povesteam că am multe cosmetice începute pe care mi-aş dori să le termin cât mai repede, să nu le mai ţin prin casă. Prin urmare, am întocmit o listă şi mi-am propus să le termin până la începutul lui mai. Evident, acum a venit momentul adevărului: am terminat sau nu tot ce mi-am propus? Ca să vă împrospătez memoria, postarea cu Project Pan-ul este aici.

luni, 4 mai 2015

Hello, May! & NOTD Magic Effects Fringe

   Iată că a sosit şi cea mai iubită lună de primăvară! Din păcate nu cu vreme prea bună, dar să sperăm că lucrurile se vor schimba în zilele ce urmează.
   Deşi foarte multă lume nu concepe ideea de 1 mai fără a se afla la mare, noi n-am fost niciodată adepţii acestei idei. Toată aglomeraţia de pe drum, de pe plajă, din staţiuni nu este ceea ce ne dorim noi pentru mini-vacanţa de început de mai, deci am preferat să ne plimbăm în altă parte. De data aceasta am ales Alba Iulia şi am rămas uimiţi de cât de frumoasă poate fi cetatea de acolo şi de câte lucruri sunt de văzut în zonă.

miercuri, 29 aprilie 2015

Masca de faţă împotriva punctelor negre: Avon vs Oriflame

   Hello, ladies!

   Pentru mine, punctele negre reprezintă o problemă de foarte mult timp. Niciodată nu am reuşit să le ţin sub control, aşa că, citind un articol la Loredana, am decis să cumpăr masca pentru puncte negre din gama Pure Skin de la Oriflame. Ea scria că a folosit-o timp de 6 luni, dar eu nu am putut să rezist atât. 
   Acum vreo lună şi jumătate am comandat varianta similară din gama Clearskin de la Avon, deoarece o mai folosisem puţin în trecut şi ţineam eu minte că m-am înţeles bine cu ea.  Este clar că una din ele mi-a plăcut şi una nu, aşa e? Haideţi să vă povestesc mai pe larg...

miercuri, 22 aprilie 2015

Povestea mea cu Yves Rocher - geluri de duş

   Hello, girls!

   De-a lungul timpului am observat că există anumite branduri de cosmetice de la care îmi plac foarte multe produse din cele pe care le-am încercat. Un astfel de exemplu este şi Yves Rocher: marea majoritate a produselor folosite m-au încântat şi, drept dovadă, am foarte multe cosmetice de la ei prin casă. 
   Astăzi vreau să vă vorbesc despre gelurile de duş din gama Jardins du Monde. În momentul de faţă am patru începute şi le folosesc prin rotaţie. Fiecare din ele este special în felul său, dar vă povestesc mai pe larg în cele ce urmează.


sâmbătă, 18 aprilie 2015

Cumpărate de curând (2)

   Hello, ladies!

   Cum în ultimul timp am scris mai rar pe blog, s-au adunat mai multe produse pe care le-am cumpărat în acest timp, prin urmare m-am gândit că e timpul pentru o postare nouă. Produsele sunt cumpărate din diverse magazine + Avon şi Oriflame.

luni, 6 aprilie 2015

I'll finish them by May

   Hello girls!

   Am observat că multe bloggeriţe adoptă ideea unui Project Pan, adică întocmesc o listă cu produse desfăcute dar neterminate din dulapul lor şi îşi propun să le termine într-o anumită perioadă de timp. Trebuie să spun că ideea nu mi se pare deloc rea, în sensul că de multe ori desfacem anumite produse şi uităm de ele, fie pentru că între timp am cumpărat altele asemănătoare, fie pentru că nu ni s-au părut extraordinare. 

sâmbătă, 4 aprilie 2015

Life lately a.k.a. Pics of the week [100]

   Hello girls!

   Mă bucur atât de mult să mă întorc pe blog! Ultimele săptămâni au fost atât de pline, programul mi-a fost încărcat şi destul de obositor şi pur şi simplu m-a deconectat de la blog. 
   Dar, după cum v-am promis, urmează ultima postare Pics of the week, cea cu numărul 100, care nu va conţine poze doar dintr-o săptămână, ci din toate zilele care au trecut de la ultimul articol de acest gen.

duminică, 15 martie 2015

Pics of the week [98] & [99]

   Bună, fetelor!

   Aţi observat, probabil, că am apărut destul de rar pe blog în utlimele săptămâni. Nu îmi place şi nu vreau să mă plâng, dar nu prea am avut timp. Semestrul acesta este foarte încărcat, atât din punctul de vedere al orarului, cât şi al temelor, şi încerc, pe cât posibil, să ţin ritmul cu toate, să nu rămân în urmă, chiar dacă asta înseamnă mai puţin timp pentru blog. 
   Deşi suntem în 15 martie, afară nu e primăvară deloc; la Braşov e destul de frig, e înnorat şi bate un vânt cam rece. Aştept cu nerăbdare temperaturi mai ridicate şi momentul acela magic când trecem la ora de vară! Iubesc lumina şi mereu mă bucur enorm când dăm ceasurile înainte.

vineri, 13 martie 2015

Review: Lapte de corp Les Plaisirs Nature, Yves Rocher

   Hello, girls!

   Deşi am lipsit în ultimele zile de pe blog pentru că am avut destul de multe pe cap, nu am putut să vă părăsesc cu totul şi am revenit azi cu un nou review. După cum v-am spus, semestrul acesta este foarte încărcat, plin de teme şi provocări, dar, deşi mă oboseşte, îmi şi place.
   Astăzi vreau să vă vorbesc despre laptele de corp din gama Les Plaisirs Nature de la Yves Rocher. A durat ceva până m-am decis ce aromă să aleg pentru că erau mai multe care îmi făceau cu ochiul, dar în final am ales mure bio.


luni, 2 martie 2015

Pics of the week [96] & [97]

   Bună tuturor!

   În ultimele săptămâni am cam uitat să fac poze, de aceea postarea cu pozele aferente a lipsit săptămâna trecută. M-am gândit totuşi să nu abandonez Pics of the week şi să menţin aceste articole până la numărul 100.
   Săptămâna trecută am fost în vacanţă, dar am stat mai mult acasă şi m-am odihnit, iar săptămâna aceasta am început un nou semestru, care pare să îmi placă mai mult ca primul (cel puţin la prima vedere). Deşi pare că o să avem mult mai multe teme de lucru, cred că vom învăţa multe chestii faine, şi asta contează cel mai mult.

joi, 26 februarie 2015

Rutina mea de îngrijire a tenului în sezonul rece

   Bună, fetelor!

   M-am gândit să vă prezint puţin rutina mea de îngrijire a tenului, şi anume produsele esenţiale pe care le folosesc zilnic, excluzând astfel măştile şi alte produse de îngrijire suplimentară.
   Trebuie să vă spun de la început că tenul meu este mixt şi destul de pretenţios, în sensul că deşi zona T (frunte, nas, bărbie) secretă mult sebum, pielea de pe pomeţi este foarte uscată. Prin urmare, mi-a fost foarte greu până acum să găsesc produsele care să creeze acel echilibru de care aveam atâta nevoie: hidratare mare în zona obrajilor şi matifiere de durată în zona cu probleme.

miercuri, 18 februarie 2015

Shine shine shine!

   Hello, girls!

   De luni sunt în vacanţă şi încerc pe cât posibil să mă relaxez. Am dormit mult aproape în fiecare zi şi, dat fiind faptul că acum se desfăşoară campionatele de tenis din Dubai, m-am uitat la meciuri. Îmi place să ma uit la tenis, mai ales că a jucat şi Halep zilele astea. În plus, am mai vizionat şi câteva filme, am citit puţin; practic, am făcut toate lucrurile pe care nu le-am putut face în sesiune.
   Ieri a fost o zi însorită, dar a fost foarte frig. Oricum, lumina soarelui mi-a dat o stare de spirit incredibilă, m-a făcut mai vioaie, aşa că am ieşit puţin la plimbare şi am făcut şi câteva poze pe care vreau să vi le arăt acum...

luni, 16 februarie 2015

Pics of the week [95]

   Bună dimineaţa!

   Cele patru săptămâni de sesiune au luat sfârşit şi mă pot bucura, în sfârşit, de vacanţă. Am realizat din nou că nu simţi cu adevărat cât de stresantă a fost sesiunea decât atunci când s-a terminat. Şi da, chiar simt acum că am nevoie de mult somn şi multă "leneveală".
   În zilele ce au trecut am bifat şi vizionarea filmului Fifty Shades of Grey, film pe care îl aşteptam încă de când am terminat de citit cele trei volume. Ce impresie mi-a lăsat? Aflaţi imediat...

duminică, 15 februarie 2015

Review: Lapte de corp Dove Essential Nourishment

   Hello girls!

   După cum v-am mai spus, vreau să vă prezint părerile mele despre fiecare produs Dove din setul primit de Crăciun, iar astăzi este rândul laptelui de corp Essential Nourishment. În cazul în care aţi ratat review-ul gelului de duş, îl găsiţi aici.